It`s Complicated- Capitolul 3

    Lumina aceea puternica apare sub pleoapele mele . Incerc sa imortalizez momentul in mintea mea . Imi deschid ochii , privesc usor pe geam . Norii gri se aseaza comod pe cer. Imi rotesc privirea prin camera . Pe canapea , Alice doarme oftand usor in somn . Ma ridic  observand ca am adormit imbracat . Merg spre ea si incerc sa o trezesc usor .

            -Alice ! Trezestete ! Intarzii la scoala .

   Nu raspunde . Zambesc si ii soptesc la ureche :

       -Alice , este o urgenta . Reduceri la mall .

   Deschide ochii mari . Se uita in jur dezorientata . Chicotesc .

     -Nu !  Nu! Nu! Edward , trebuie sa fug . Spunei domnului Hudson  ca mallul are nevoie de mine .Imi dai masina ta?Normal ca mi-o dai ! Vreau repede niste carduri , Edward scuze , trebuie sa fug.

   Stai asa .  Ma opresc din ras , masina mea . Nu ! Ea nu trebuie sa ajunga in discutia asta .

  -Alice ! Am glumit! ii spun serios .

  -Edward Anthony Cullen ! Cum indraznesti sa glumesti cu chestii deastea!

   -Scuze Alice . Nu te trezeai .

  Am aplicat o fata nevinovata.Ea se uita repede la ceas . Isi trase geaca din piele maro de pe spatarul canapelei si alerga spre hol. Am fugit dupa ea .

  -Alice , scuze pentru aseara . Chiar imi pare rau . Te-am facut sa vii aici , te-am lasat sa dormi pe o canapea …

  -Edward ! Nu`i nimic . Am fost aici si sunt pentru tine . Nu ma deranjeaza ca am dormit pe o canapea si nu imi pasa cu adevarat ca acum nu mai am timp destul pentru scoala , tu contezi mai mult.

   Ma trase intr-o imbratisare stransa . Ma saruta pe obraz si fugii pe scari . Am tipat inca o data ca imi pare rau . Ea doar marai . Am inchis usa . Ma simteam bine . Alice avea dreptate . Era mereu acolo pentru mine . A fost mereu . Am intrat in baie si am facut un dus . 7:30 . Inca o jumatate de ora  . M-am imbracat repede si mi-am  luat cheile de la masina din hol. Am alergat pana jos, doar pentru a urca inapoi amintindu-mi ca nu m-am incaltat si eram in sosete . Am gemut .

    In sfarsit in masina . Volvo-ul meu . Iubesc masina asta . Conduc grabit spre scoala  , traficul fiind extrem de accesibil . Un singur cuvant imi vine acum in minte : Forks. . Ce naiba , nu ma astept la altceva . Parcarea scolii este plina de elevi . Elevi fericiti , majoritatea .Parchez langa masina lui Jasper . Din ea coboara Jasper , Rosalie si Ma gandesc la mormanul de prostii pe care le-am facut . Am reusit sa ii fac pe toti sa fie niste adolescenti moracanosi si ursuzi . I-am distrus pe toti . Este ca un lant . Ea ma distruge pe mine , eu ii distrug pe toti din jurul meu . Emmett nu face glume , Rose e artagoasa cu toti , Jasper e calm , poate ca pe el nu il afecteaza prea mult .Am parcat langa Jeepul lui Emmett . Toti se uita plictisiti la mine , parca asteptand ceva . Ii salut pe toti cu un ” Buna ” scurt . Jazz da din cap in semn de salut , Rose probabil ma injura , Emmett imi arunca o privire disperata . Bun . Pe poarta scolii intra Alice cu bicicleta , injurand in stanga si dreapta .Daca acum era partea unde trebuia ca noi sa radem , acum era invers ne uitam absenti spre bicicleta galbena , pe cornele bicicletei scriind „ALICE IS THE BEST ” . Alice ajunge langa noi , parcandu-si frumos bicicleta langa Jeep , obtinand un mormait de la Emmett . Ne uitam toti mirati spre ea , Alice ridica din umeri :

   – Nu va uitati asa la mine . Masina mea a decis ca nu vrea sa mai functioneze !

   Alerga repede spre prima masina uitandu-se in oglinda ei . Isi aranjeaza parul rapid mormaind injuraturi la adresa  rezervorului de benzina .

   Imi indrept priviera spre Rose care trazerseaza nervoasa parcarea , indreptandu-se spre o camioneta rosie . Intorc repede privirea , asta mai imi trebuie ,contactul vizual . Imi iau mapa si ma indrept repede spre prima ora . Trigonometrie cu Emmett . El ma ajunge din urma , punandu-mi o mana prieteneste pe umar . Ma intorc cu fata la el . Fata lui este chinuita . Scot o grimasa in semn de intelegere si ii fac semn cu capul catre cladirea 4 . Acolo se tin orele de trigonometrie . El ma aproba cu un semn scurt. Nu mai suport situatia asta . Imi este dor de Emmett cel amuzant , stresant si copilaros . Acum este doar un Emmett posomorat si neinteresant . Oftez . Da-o naiba de trigonometrie . Il trag pe Emmett de mana  , indreptandu-ma spre spatele  cladirilor . Nu riposteaza , cred ca prevenea asta . Merg in fata lui , el urmandu-ma in liniste . Ma asez pe iarba si il invit sa faca la fel .

    -Uite , Emmett , stiu ce simtiti toti , stiu in ce situatie sunteti pusi ,dar Emmett nu vreau sa suferiti asa din cauza mea .

   -Edward , sunteti amandoi distrusi .Vrobeste cu ea . Nu mai suport . Mi-e dor de voi doi . Prietenii mei . Nu suntem asa pentru ca vrem , ok? Ceea ce faceti voi acum se numeste autodistrugere.Nu pot sa cred cum am ajuns noi toti . Sunteti niste zombi.Faceti totul pentru nevoie , nu din placere . Edward , eu  nu o sa astept ca voi doi sa reveniti la normal . Ne ignori , iesi cu gasca lui Mike si Tyler. Ce dracu se intampla aici?

   -Emmett , eu … nu stiu .

   -Stii ceva? Ai uitat ce gust are fericirea . Ai uitat sa traiesti! Toata atentia ta este concentrata , unde ?  Edward , poti sa ai sperante si vise !

    Se ridica in picioare. Emmett serios este inspaimantator de precis . Tot adevarul pe care il simteam de mult timp acum rabufnea . Eram ca un pahar umplut pana la refuz . Sa revenim la normal . Nu pot face asta ,dar eram egoist . Am impresia ca asta nu o sa revina niciodata la normal . Oricat as incerca , mereu , prin fiecare gest pe care il face ma afecteaza . . Imi tremura corpul doar gandindu-ma la asta . Am ramas singur , din nou . Ii urmaresc silueta plina de muschi a lui Emmett si acum imi doresc sa vina la mine si chiar sa imi spuna „Eddy”.Inchid ochii , alcatuindu-mi un plan pentru a aborda discutia cu ea .Stiam cat de greu v-a fii . In minte imi apare chipul mamei mele . Atat de buna si blanda . O singura soapta , singuratica ma face sa ma intorc in abisul singuratatii.

           FlashBack

       5 Years Ago

  Priveam chipul bland al mamei . O tineam de mana , murmurand rugaminti zadarnici . Priveam acei ochi verzi , ochii mei . Nu intelegeam , de ce acum , de ce ea , de ce nu eu ? Mama era bolnava de cancer in ultimul stadiu . Plangeam langa ea , privind-o rugator . Mama privea staruitoare spre mine . Isi accepta soarta . Asta ma facea sa fiu nervos . Trebuia sa lupte! Ea ma invatase ca in orice situatie exista o speranta . Acum ea era cea care nu vroia sa-mi dea sperante . Vroiam sa strig la ea , nu putea sa ma lase , o mama nu isi lasa copilul .

  -Edward… vocea mamei rasuna ragusita , de nerecunoscut in camera .

  -Mama , lupta! Te rog ,mama ! Pentru mine , pentru Alex , pentru tata !

  -Edward … nu pot . Este prea tarziu . Am promis , am luptat pana in ultima clipa , dar acum nu mai am puterea …

  Vocea ei se auzi inca o data schimbata , ragusita , dar aceeasi . Am tremurat , intelegand ce urma . Am privit-o disperat .

  -Mama , vreau sa vin cu tine! am soptit pierdut …

  -Nu fiule ! Aici sunt multi care te iubesc . Tatal tau , fratele tau , Alice , Emmett , Jasper , Rosalie , dar mai ales Bella .

   Mama privi in gol , stralucirea alta data prezenta incepea sa se pierda.Nu mama ! De ce ea? Plangeam privind cum mama se stinge in bratele mele . Durere , amagire , neputinta sunt sentimente prea putine pentru a descrie ce simt . Incep sa tremur si lacrimile mele se preling usor cazand pe chipul frumos al mamei . O strang in brate tipand ” Nu mama , te rog , nu ma lasa!” . Mama reuseste sa zambeasca spunandu-mi „Edward, nu esti singur ” Privirea ii fugi sugestiv spre Bella care plangea intr-un colt al camerei . Am strans-o pe mama in brate cu dragoste . Ingerul asta nu merita sa moara .”Te iubesc ,Edward!” soptii cu dragoste . Tata intra in camera tragandu-ma de langa ea . „Haide Edward, este prea tarziu” . M-am zbatut in bratele lui.”Nu ! Nu pot sa o las ” ,” Tata nuu! ” . Lacrimile mele se prelingeau pe fata . Tata avea ochii rosii de plans . Am aruncat o ultima privire spre fata mamei , ochii verzi scilipira pentru ultima data .Strigatul meu rasuna in camera . O mana mica o lua pe a mea . Am inchis ochii la atingere . Simtea cum ma prabusesc . Fata mamei , parul ei de culoarea caramelului , ochii aceia verzi ,apoi negru …

  Intunericul persista  . Nu realizam , nu vroiam sa realizez , cat de mult ma temeam . Ma temeam ca atunci cand ma voi trezi totul era adevarat , totul se intampla . Stiam ca asa era , o parte din mine imi spunea asta , dar partea cea puternica se izolase complet .Negrul morbid ma cheama cu o voce inceata , moale , de nerecunoscut . Recunosteam negrul , puteam sa il definesc , il vazusem , dar acum totul imi parea ciudat . Ciudat era pentru mine , pentru ochii mei . Acum mi se parea doar periculos , incadrat intr-o serie de voci monstruase .Singurul lucru concret , devenea acum incoerent .

  Voci cunoscute se invart in capul meu . Bella , tata , Alice , Emmett, Jasper , Rosalie , fratele meu . Toti ma striga . Nu raspund , nu mai pot sa raspund . Imi simt gatul uscat , iar ochii nu ii pot deschide . Mama nu mai este . Neputinta de a o vedea cum moare in bratele mele . Bunatatea , blandetea , curajul , intelegerea .Ma simt atat de singur , neputincios . Alex , fratele meu mai mare , probabil este distrus .Normal ca este , vreau sa fiu acolo pentru el . Cu ultima forta deschid ochii incet . In fata mea apar chipurile familiei si prietenilor mei . Toti au fata posomorata sau extrem de trista . Privesc rapid spre Alex . Sta intr-un colt singur, cu fata in maini . Tata avea ochii rosi si era distrus . Bella ma tinea de mana , caldura ajundandu-mi peste tot in corp . Jasper si Alice stateau unul langa altul pe scaunele din camera spitalului . Rose si Emmett se asezasera pe patul alaturat , gol . Alex isi ridica privirea spre mine . Aceleasi semnalmente ca si mine . Ochii rosii si iritati , parul ciufulit si fata brazdata de lacrimi . Alerga spre mine si ma imbratisa cu durere . L-am strans cat de tare am putut . Ameteala isi facu aparatia . Alex ma aseza usor pe perna soptindu-mi ” Este in regula” . Mama nu mai era aici ! Ma afundam tot mai mult in intuneric . O mana mica imi atinse obrazul ,chipul Bellei imi aparu in fata . Tremur . Durerea persista in corpul meu . Realitatea ma loveste dur in fata . Prima palma primita de la viata si totul se duce . Simt slabiciunea  ce se formeaza in subconstientul meu . Adanc, incerc sa imi ingrop sentimentele crude . Nu pot ! Sunt prea slab ! Nu poti separa gandul agoniei de cel al sfarsitului , al mortii .

   Tata se aseaza pe patul meu . Pieptul lui face contact cu fata mea . Printre lacrimi si sughituri reusesc sa ii inteleg vorbele” Nu mai este” . Moarta! In curand va ajunge intr-un cimitir undeva sub pamant unde nimeni nu o va mai aprecia . Lovesc patul cu pumnul . Era prea tanara . Arcurile cedeaza sub greutatea tatalui ,a lui Alex si a Bellei  asa cum simt ca si mintea mea cedeaza sub presiunea durerii .

  -Edward…

  O voce subtire imi sopteste in ureche . Alice .

  -Edward , imi pare rau !

  Fixez cu privirea un punct in camera . Privesc in gol.

  -Prea tanara!

  Vocea imi este ragusita . Lacrimile sunt acolo , rostogolisndu-se pe obraz . Bella mi le sterge usor , curentul electric ma strabate . Inghit zgomotos . Stomacul meu este intors pe toate partile . Ii fac un semn cu mana ca sunt in regula . Ea se arunca in bratele mele deschise , capul ei sprijinindu-se  de pieptul ei . Lacrimile mele se incurca in parul ei ,iar bratele mele o strang cu putere . Este tot ce mi-a mai ramas . Alex priveste pe fereastra , tata uitandu-se la el cu cearcanele mov  care stateau nemiscate sub ochii lui innegriti de durere. Am simtit bratele Bellei stragand in pumnii ei mici tricoul , am suspinat in parul ei . Totul era definitiv : o pierdusem si nu se mai intorcea!

    End FlashBack

Nu mi-am dat seama ca plangeam, pana nu am simtit lacrimile sarate ajugandu-mi la buze . Am sarit in picioare indreptandu-ma spre cantina . Am simtit briza usoara lovindu-ma in plin . Am traversat parcarea rapid , picaturi de apa cazand pe astfalt . Am tras hanoracul in jurul meu ,injurand vremea asta . Am intrat in cantina trantind usa . As minti daca as spune ca nimeni nu s-a uitat la mine . Privirile tuturor ma scanau , iar fetele au inceput sa faca un cerc , cam strans, in jurul meu .

  -Eddy , de ce nu mai sunat?

  -Edward , te-am asteptat la restaurant o ora?

  -Frumosule , unde ai fost seara trecuta ?

  -Hey ,Edward iesi cu noi asta seara ,  nu  omule?

  – Da Edward! Haide !Fete, bautura ,ce naiba ?

  -Terminati!

  Strigatul meu se auzi in intreaga cantina . Cele 40 de fete din jurul meu au facut un pas inapoi , printre care si unii baietii.

  – M-am saturat de voi . M-am  saturat de toata atentia asta . Stiti ce ? Nu imi pasa de bautura , de fete sau de toate serviciile pe care mi le puteti oferi! Vreau doar sa fiu cu prietenii mei adevarati ! Acum , dati-va , am de gand sa ajung la masa pritenilor mei !

  Am vazut frica pe fetele lor . Emmett avea dreptate . I-am ignorat mereu , facandu-i sa devina si mai tristi . Am ajuns la concluzia ca oricat de mult ii ignoram , nu puteam sa ii feresc de suferinta provocata . Am mers in tacere spre masa lor . Toti se uitau ciudat la mine . Am inteles asta . Chiar meritau o explicatie .

  -Uita-ti prieteni ,  nu imi pasa de ei , nu imi pasa de nimeni mai nou . Doar voi . Nu imi pasa de toti aia de acolo . Si Emmett chiar daca credeam ca nu o sa spun asta niciodata : ai avut dreptate! O sa vorbesc cu ea si o sa aflu ce naiba s-a intamplat . Rose , Alice nu vreau sa alegeti intre noi doi . Isabella este prietena voastra  si nu o sa impiedic asta . Nu vreau sa mai suferiti din vina mea . Nu vreau sa va mai vad asa.

  Am terminat cu un oftat . Jasper a fost primul care a vorbit .

 -Edward , noua ne pasa mult de tine . Esti prietenul nostru , dar si Bella este . Nu putem sa ne impartim , trebuie sa vorbesti cu ea . Nu spun ca este usor ,dar Edward cine dracu a zis ca e ceva usor in viata asta?

  -Edward stiu ca am devenit o blonda afurisita si Emmett din cel mai glumet baiat la cel mai posomorat si asta nu e din vina ta . Este doar situatia asta care ne omoara , vorbii Rose . 

  – Imi pare rau ! Vreau sa fim ca inainte , dar intelegeti nu pot, chiar nu pot . Doare ca dracu sa ii vad numai imagina in spatele pleoapelor mele . 

  M-am ridicat si am privit spre masa , unde , statea Isabella Swan si Angela Weber . Am privit-o intens timp de cateva secunde . Parul in diferite nuante ii cadea in valuri pe umeri , fata ii era indreptata spre pranzul de care nu se atinsese . Buzele rozalii se miscau doar cand Angela ii adresa vreo intrebare scurta , raspunsul ei fiind la fel de scurt  . Isi ridica privirea , iar ochii ei ciocolatii mi-au prins privirea . Dupa atata timp o priveam in ochi .Ciocolatiul predomina . Ma blocasem , iar stare de deja-vu isi facu aparitia . Se uita in ochii mei tinandu-si privirea fixata pe chipul meu . Timpul se oprise in loc . Ochii ei , odata calzi , acum erau goi si inexpresivi . Am zambit zeflemitor , nu trebuia sa vada adevarul . Se ridica repede de la masa ei alergand spre hol , trantind usa cantinei . It`s show time !  Am alergat dupa ea . Cu fiecare pas facut simteam cate o parte din sufletul meu incerand sa se recompuna . Ma miscam rapid printre elevii care ma priveau curiosi . Am vazut-o langa dulapuri . Avea fata in palme . M-am apropiat de ea . Fara contact fizic ! Imi repetam , ultimul lucru pe care voriam sa il fac era sa mai simt inca o data curentul electric.

  -Isabella ! Vreau sa vorbim …

  Isi ridica privirea spre mine . Am inlemnit . Golul din sufletul meu se deschise fiind aproape gata sa inghita tot . Ma sperii pe mine . Fata ei era rosie , a plans . Good . M-am uitat pe hol . Nimeni . A naiba sincronizare . Am refuzat sa ma uit in ochii , alegand un punct la intamplare pe peretele cu candidatii pentru functia de presedinte al elevilor .

  – Edward …

  Numele meu rostit de ea suna atat de muzical . Prostii , la fel de muzical a fost si cand m-a parasit ? Nu trebuie sa cedez acum .Certuri , lacrimi , tipete consumate pentru ce? Nu pot distruge asta , chiar daca o doresc cu cea mai mare disperare .

  – Isabella … vreau sa stiu!

  Continuam sa ii evit privirea . Ea nu facea nimic sa schimbe asta .

  -Vreau… sa stiu… de ce?

  -Edward … nu pot , este prea mult . Prea mult pentru mine , pentru tine … pentru noi.

  -Nu mai exista noi , Isabella!

  -Inceteaza sa imi mai spui pe numele intreg ! Inceteaza! Nu privesti in jur , i-am dezamagit Edward . M-am dezamagit . Ce rost mai au explicatiile cand faptul e consumat?

  -Crezi ca nu are rost? Chiar , de ce sa ne mai facem iluzii?

  -Da … poate asta chiar este soarta noastra . Poate asa v-a fii mereu , alimentand situatia asta cu iluzii si amintiri.

  -Da , deci crezi ca iluziile astea au preluat controlul . Cum poti sa faci asta , cum poti sa gandesti asa?

  -Da-mi un motiv plauzibil … da-mi o speranta care sa nu se spulbere . Si atunci poti sa ma intrebi toate astea!

  -Vrei un motiv ? Eu sunt motivul ! Eu sunt motivul tuturor intamplarilor de pana acum , doar eu !

  -Tu ai fost doar motivul meu !

  -Intram in discutii de posesiune?

  -Asta facem !

  -Bine! Pentru ca eu nu o fac .Tu esti singura , Isabella , singura care o faci . Cum reusesti , pe bune?

  -Depinde in ce sens privesti tu intrebarea…

  -Cum reusesti sa fii atat de egoista , atat de dura si nepasatoare ?

  -Egoismul este temelia vietii !

   Am ramas nemiscat, avea dreptate . Am privit spre dulapuri . I-am replicat  printr-o intrebare:

  -Unde vrei sa ajungi cu asta?

  A facut un pas spre mine . Periculos de aproape …

  -Nu stiu … vreau cat mai mult , dar iau cat mai putin …

  -Asta ce vrea sa insemne ?

  – Nu esti prost . Stii exact ce vrea sa insemne .

   M-am concentrat sa inteleg . Vrea cat mai mult , dar ia putin . M-am uitat neputincios la tenisi mei . Nu intelegeam ce vroia sa spuna . Mereu era asa ,  fiecare lucru pe care il spune avea intodeauna doua intelesuri . Doua intelesuri! Stiam ce facea , incerca sa imi aminteasca ce am spus eu despre „relatia noastra” . Imi amintesc clar cand am spus si eu asta . Acum imi folosea propriile arme . Relatia noastra mereu a fost asa . Mereu incercam sa iau cat mai mult , dar intodeauna ne-am multumit cu putin . Acum nici eu nu intelegeam  de ce am spus asta. Nu avea sens !

  -Nu inteleg.

  -Ti-am spus ca este usor .

  -Nu asta . Nu inteleg de ce  ? De ce faci asta , Bella . Uita-te la mine , la noi , la prieteni nostri . De ce facem asta?

  -Edward …

  Mana ei imi atinse usor obrazul . Am inchis ochii , lasandu-ma prada sentimentele . Am simtit lacrimile cum se formeaza in spatele pleoapelor . Ea continua sa imi mangaie obrazul . Stateam acolo nepasator , uitand de tot , lasand-o sa ma atinga , sa ma faca sa simt fericirea pura doar pentru ca ea ma atingea . Sa imi fac iluzii deserte . Sa creez din nou acel monstru care se hranea cu amintiri . Nu asta trebuia sa se opreasca ! I-am departat mana de obrazul meu usor . Ea a incercat sa isi impleteasca degetele cu ale mele . Ajungeam prea departe . Ajungeam sa imi incalc regulile . Am privit spre ochii ei ciocolatii . Acolo nu erau emotii sau sentimente , erau lipsiti de expresivitate , lipsiti de orice speranta . Am reusit sa ma departez de ea . Prima lacrima a aparut in coltul ochilor ei  . Un impuls nebun m-a facut sa i-o sterg cu varfurile degetelor .

  -Edward … nu face asta . Te rog !

  -Sa nu fac ce?

  -Nu incerca sa ne faci sa suferim mai mult de atat…

  -Sa suferim … poate doar eu …

  -Tu nu stii nimic!

  -Tu stii?

  -Da!

  -Bine , pentru ca eu un singur lucru stiu acum.

   O stare noua ma cuprinde , toate raspunsurile ei , mai intai inocente , apoi nepasatoare .Atingerea ei , impulsul meu , momentul de nebunie . Tot . Si acum … Cum indraznea? Am decis sa imi incalc propriile reguli . I-am luat fata si i-am pozitionat-o in asa fel incat se uita la mine . Curentul electric , mai puternic ca niciodata m-a facut sa ii dau drumul . Mana ma ardea . Palma imi era transpirata si incinsa . Am privit-o in ochii , era randul ei sa o doara :

  -M-ai distrus !

 M-am indepartat de ea vazandu-o cum aluneca sprijinindu-se de dulap . Plangea , iar eu ma indepartam de ea . Nu eram acolo sa o i-au in brate sa  o linistesc , nu puteam ! O durea si asta se vedea pe fata ei , ii foloseam propriile arme . Acum vroiam sa ma cert cu ea . Aveam un chef sadic de a ma duce si ai striga tot ce ma face sa simt . Ochii mari ciocolatii ,fata cu trasaturile fine , buzele roz si parul cu nuante roscate aveau sa ma bantuie mereu . Amintirea nu putea fii stersa ! Oare nu orice agonie are o personalitate , comportandu-se la fel ca o persoana diferita ? Satisfactia aceea cruda care te cuprinde cand te uiti in oglinda , vazand cearcanele mov , definitie clara a noptilor nedormite.Toate starile extreme mi se par acum derivate ale vietii care se lupta cu ea insasi . Cand simti senzatia de gol , cazi intr-o groapa fara fund . Nu poti sa mai strigi , sa mai privesti , doar negru . Senzatia devine obisnuita acum pentru mine . Nu mai am puterea sa lupt , nu mai vreau sa lupt . Ma pierd in absurdul durerii , acum si asta este o lume mai buna pentru mine . O singura culoare predomina , negrul ! Simt tensiunea in aer , alerg spre iesire , nestiind defapt unde ma indrept . Ochii imi sunt fixati in fata , punct de reper , o usa mare din geamuri . Iesirea . Alerg grabit spre ea . Simt ca asta este scaparea , simt cum alerg spre iesirea din viata mea!